Programele de înlocuire şi returnare a produselor

Programele de înlocuire

HP participă la programe voluntare de înlocuire a componentelor sau produselor are pot provoca probleme de funcţionare dar nu reprezintă un risc de siguranţă.

Returnări

În cooperare cu Comisia privind Siguranţa Produselor pentru Consumator din S.U.A., HP participă voluntar la programe de returnare când se demonstrează că o piesă defectă poate provoca un potenţial risc pentru siguranţă.

August 2019 Extinderea programului de retragere şi înlocuire din motive de siguranţă a acumulatoarelor computerelor portabile şi ale staţiilor de lucru mobile HP din 2018 – Alte acumulatoare identificate

HP îndeamnă clienţii să verifice din nou toate produsele care ar putea fi vizate

 

În august 2019, HP a extins programul său voluntar la scară mondială de retragere şi înlocuire din motive de siguranţă a acumulatoarelor anumitor computere portabile şi staţii de lucru mobile, care a fost anunţat în ianuarie 2018 şi extins în ianuarie 2019. Acumulatoarele potenţial vizate ar fi putut fi livrate cu anumite computere portabile HP ProBook (seriile 64x G2 şi G3, seriile 65x G2 şi G3, 4xx G4 (430, 440, 450, 455 şi 470)), HP x360 310 G2, HP ENVY m6, HP Pavilion x360 15 inch, HP 11 şi staţiile de lucru mobile HP ZBook (17 G3, 17 G4, şi Studio G3 & G4) vândute la scară mondială începând din decembrie 2015 şi până în octombrie 2018. În plus, aceste acumulatoare ar fi putut fi vândute ca accesorii sau ca acumulatoare de schimb pentru HP ProBook 4xx G5 (430, 440, 450, 455 şi 470), HP ENVY 15, şi HP Mobile Thin Clients (mt20, mt21 şi mt31), sau pentru oricare dintre produsele precedente începând din decembrie 2015 şi până în decembrie 2018 prin intermediul HP sau al unui furnizor de servicii autorizat. Aceste acumulatoare se pot supraîncălzi, prezentând pericol de incendii şi arsuri pentru clienţi.

 

Este extrem de important ca toţi clienţii să-şi verifice din nou acumulatoarele, chiar dacă au mai făcut acest lucru înainte şi au fost informaţi că acestea nu sunt vizate. Notă: clienţii care au primit deja un acumulator de schimb prin programul de retragere, NU sunt vizaţi de această extindere a programului. Clienţii trebuie să înceteze imediat să utilizeze acumulatoarele vizate. Deoarece multe dintre aceste acumulatoare sunt localizate în interiorul sistemului şi nu pot fi înlocuite de client, HP furnizează o actualizare BIOS pentru acumulatoarele vizate de această extindere a programului care va descărca acumulatorul şi va dezactiva viitoarea încărcare până când acumulatorul este înlocuit. Clienţii HP vizaţi de acest program sunt eligibili pentru a primi gratuit servicii de înlocuire a acumulatorului pentru fiecare acumulator vizat verificat.

Aflaţi mai multe

Ianuarie 2017 Extinderea programului de retragere şi înlocuire din motive de siguranţă a acumulatoarelor computerelor portabile HP din 2016 – Alte acumulatoare vizate

HP îndeamnă clienţii să verifice din nou toate produsele care ar putea fi vizate

 

În ianuarie 2017, HP a anunţat extinderea programului său aflat în desfăşurare la scara mondială de retragere şi înlocuire voluntară din motive de siguranţă a acumulatoarelor anumitor computere portabile, lansat în iunie 2016. Programul a fost extins pentru a include şi alte acumulatoare livrate cu aceleaşi computere portabile.

 

Acumulatoarele vizate au fost livrate cu anumite computere portabile HP, Compaq, HP ProBook, HP ENVY, Compaq Presario şi HP Pavilion vândute la scară mondială din martie 2013 până în octombrie 2016 şi/sau vândute ca accesorii sau piese de schimb, sau furnizate ca produse de schimb prin intermediul Centrului de asistenţă. Aceste acumulatoare se pot supraîncălzi, prezentând pericol de incendii şi arsuri pentru utilizatori. Este extrem de important ca toţi clienţii să-şi verifice din nou acumulatoarele, chiar dacă au mai făcut acest lucru înainte şi au fost informaţi că acestea nu sunt vizate. However, original batteries replaced as part of the program announced in June 2016 are not affected by this program expansion. Clienţii trebuie să înceteze imediat să utilizeze acumulatoarele vizate. Clienţii HP vizaţi de acest program sunt eligibili pentru a primi un acumulator de schimb gratuit pentru fiecare acumulator vizat verificat.

Aflaţi mai multe

Programul de retragere şi înlocuire a cablului de alimentare de la reţea pentru computerele Notebook HP

În data de 26 august 2014 HP a anunţat un program de retragere voluntară, la nivel mondial şi în colaborare cu diverse agenţii guvernamentale de reglementare, a anumitor cabluri de alimentare de la reţea folosite cu adaptoarele de curent alternativ distribuite în toată lumea împreună cu computere notebook şi mini-notebook HP şi Compaq, precum şi cu adaptoarele furnizate împreună cu accesorii precum staţii de extensie. Aceste cabluri de alimentare de la reţea se pot supraîncălzi, ceea ce reprezintă pericol de foc şi arsuri. Cablurile afectate au fost livrate împreună cu produse şi accesorii vândute în perioada septembrie 2010 - iunie 2012. Clienţii HP afectaţi de acest program au dreptul să primească gratuit un cablu de alimentare de la reţea pentru fiecare cablu verificat retras.

Aflaţi mai multe

Legături utile

Informaţii despre companie

Noutăţi